A început admiterea la INJ pentru candidații la funcțiile de judecător și procuror. Ce probe trebuie să susțină aplicanții

Institutul Național al Justiției a dat startul examenului de admitere la cursurile de formare inițială a candidaților la funcțiile de judecător și de procuror, care își vor face studiile în perioada octombrie 2023-aprilie 2025.

Potrivit prevederilor Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de admitere, sesiunea de admitere se realizează atât în scris, prin susținerea electronică a testului psihologic eliminator și a testului de specialitate, cât și oral în fața Comisiei de admitere. Proba scrisă și cea orală se înregistrează video și audio.

Azi și mâine, 4-5 septembrie 2023, concurenții, divizați în șase grupe, susțin prima probă – testul psihologic eliminator. În funcție de scorul calculat de programul computerizat, participanții vor fi admiși sau respinși la testul de specialitate – un test-grilă cu întrebări din următoarele domenii: drept civil, drept procesual civil, drept administrativ, drept procesual administrativ, drept penal, drept procesual penal și drepturile omului. Sistemul informațional al INJ va genera aleatoriu pentru fiecare concurent 400 de întrebări dintre cele 1600, astfel vor fi create teste individuale pentru participanții la concursul de admitere. Ulterior, la proba orală, concurenții vor rezolva două spețe, generate de soft, la aceleași discipline.

Menționăm că în actuala sesiune de admitere au fost scoase la concurs 30 de locuri pentru candidații la funcția de judecător și 15 locuri pentru candidații la funcția de procuror. Depunerea dosarelor a avut loc online, iar 109 concurenți au întrunit condițiile de participare – 73 de dosare ale potențialilor candidați la funcția de judecător și 36 de dosare ale doritorilor de a deveni candidați la funcția de procuror.

Total
0
Shares