(VIDEO) Viața după cancer. Mărturisirea cutremurătoare a Ecaterinei Gurscaia despre șocul prin care a trecut, lupta pentru viață și ajutorul oamenilor

Ecaterina Gurscaia, o tânără din țara noastră, care a fost bolnavă de cancer vorbește în premieră cum a supraviețuit. L-a învins, datorită oamenilor cu suflet mare care au ajutat-o să adune bani pentru tratament în Germania, scrie NEWTV.md.

În cadrul podcastului NewCast a povestit despre momentele grele și tumultoase prin care a trecut, cum a aflat vestea că s-a tratat de cancer, care a fost reacția copilului său de doar 2 ani, despre viața sa de după cancer și gândurile cu care se trezește în fiecare dimineață.

Boala o avea de un an și jumătate și a învins-o în 9 luni. Tânăra a suferit mai multe operații și a urmat tratamente de chimioterapie.

“Am trecut printr-un tratament foarte complicat și toxic timp de jumătat de an. Am avut 8 intervenții chirurgicale, chimioterapii. Medicii mi-au spus că e nevoie de chimioterapie. Am acceptat. Habar nu aveam ce va fi de fapt. Mi-au spus doar că în cazul meu va fi eficientă polichimioterapie, un fel de intoxicație îmulțit la patru a organismului. S-a simțit așa cum eu nu puteam să-mi imaginez că ceva poate să se simtă și din cauza aceasta îi înțeleg pe cei care nu vor să treacă prin această procedură. Trebuie să găsești o motivație de care să te ții în acele momente, pentru că chimioterapia mai bine ar omorâ uneori, așa simțeam. Era groaznic. Sentimentul cela de parcă cineva m-a luat de cap, m-a scufundat cu capul într-o căldare cu noroi și m-a ținut așa o săptămână, nu poți să respiri, nu poți să mănânci, ai vomă, toate o dată. (…) În procesul de chimioterapie a fost groaznic. Mâncarea devine dezgustătoare, ochii mi se uscau”, a spus Ecaterina.

Urmăriți DEZVĂLUIRILE Ecaterinei în materialul de mai jos:

Total
0
Shares